![momeala si mamaliga [2]](http://www.kamikazeonline.ro/wp-content/uploads/2011/04/momealasimamaliga2.jpg "momeala si mamaliga [2]")
Jurnal de plecangiu
Sincer să fiu, nu-mi era extrem de dor să mă întorc la povestirile turistice de pe meleagurile natale. Parcă și uitasem cum e să-njuri oile care preferă să-și tocească copitele pe asfalt decât să și le înnoroiască pe imaș. Dacă nu le-aș cunoaște cât sunt de căpiate, aș înclina să cred că de-ale dracu’ o fac, ca să-i deranjeze pe măgarii cu spătarele date pe spate la umbra unui scurt și pe porcii urcați la volan după destule beri încât să vadă linia continuă mutată prin bălăriile de pe marginea DN-ului. Mă rog, asta-i țara, prin asta ne plimbăm.
Soarele era deja la miazăzi și noi tot nu reușeam, aliniați în mijlocul curții, să găsim măcar un element din poza ce ne convinsese să alegem această vilă din Azuga. Nimic. Totul era o făcătură de nota 4. Casa era mult mai mică decât pe site-ul „Cazări Valea Prahovei“, terenul „plin de iarbă și flori“ dispăruse sub vila vecină, aflată încă la roșu, iar „liniștea profundă“ era asigurată de o Skoda care elibera, pe toate cele patru uși deschise, niște manele de excepție. „Marine, mai adu carne, că mai e jar pentru treij’ de porci!“, strigă unul dintre eventualii noștri viitori prieteni de week-end, făcând valuri din pielea burții goale, întru a distra partea feminină a găștii. Femeile, trei la număr, se dădeau, toate odată, în leagănul din butuci numit pe site „parc de distracții“ și așteptau, cu ghearele ojate de excursie, să termine bărbații friptura. Lângă piciorul meseriașului care tocmai schelălăise după un transport nou de pulpă și scăricică își așteptau rândul la perpelit vreo 12 casolete cu mici, puse una peste alta sub forma unui zid al plăcerii.
Ne-am băgat picioarele instantaneu în rusticul și-n tradiționalul lor și am luat-o-napoi spre București. Nu de alta, dar în sensul celălalt, spre Brașov, mașinile păreau sudate între ele pe zeci de kilometri. În Sinaia am optat pentru Hotel Montana, în care nu mai fuseserăm de mulți ani, însă spa-ul din dotare ne-a dat aripi de pește să-l alegem. Ne-am făcut comozi și am coborât la gârla cu țâșnitori, să ne mai liniștim nervii greu încercați. Jacuzzi-ul era ocupat de patru cefe plisate ca niște fustițe de pioniere. Voinicii își înmuiau liniștiți brățările și lanțurile de aoleu în bolborocii invenției cu apă caldă, stând cu ochii pe grămada de telefoane lăsate ostentativ pe circumferința cădiței. Grebla îmblănită a unuia dintre ei ridică două aparate ce sunaseră la unison, însă pe melodii diferite. „Da, băi, muistule, am Q7-le ăla nerulat deloc în România și mai am pentru tine un A8, alb. Azi-noapte m-am întors cu el din München. Dă-te-n gura mă-tii, că nu-ți dau io marfă nașpa. Hai, vino la Sinaia, că io mai stau în jacutză fo’ două ore!“ Aveam, deci, confirmarea că focile nu vor eșua prea curând pe mal. Nici să le amintești că e un loc pentru public nu-ți dădea ghes, văzându-i cât de natural își frecau țestele cu săpun, de parcă ar fi fost la ei acasă. Cam ce cuvinte puteai folosi în fața unor asemenea jivine astfel încât riscul de-ați lua vreo sabie în cap să fie cât mai mic? Vă asigur că la cum arătau, mârâiau și se mișcau nu cunoșteau expresii precum „Ne scuzați!“ sau „Poftiți și dumneavoastră în jacuzzi, că noi plecăm“.
Cum și în piscină erau niște copii care se scuipau reciproc cu mici, le luaseră bun-bun părinții, că doar erau la stațiune, am făcut un duș și am urcat, relaxați la maximum, în cameră. Eram atât de extenuați încât nu ne-a rămas decât s-o facem p-aia tinerească: am comandat la room service douăj’ de beri și, cu privirile în verdele brazilor carpatini, ne-am forțat imaginația până am simțit că suntem la Chamonix, în Franța. Dar asta s-a întâmplat destul de târziu: pe la a 18-a sticlă. (Augustin Julea)
sursa : Kamikaze
